Sportivul anului 2009** Bute dă ora exactă!

Sportivul anului 2009** Bute dă ora exactă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Mister KO” și-a propus să păstreze centura de campion
mondial încă șase ani!

Bute sau Drăgulescu? Aceasta a fost întrebarea esențială în
ancheta ProSport, la secțiunea „Sportivul anului”. Cititorii au
decis: trofeul merge la Lucian Bute.

„Mister KO” a plecat azi dimineață în Canada, pentru a pregăti
meciul din 17 aprilie. Data e fixă, doar numele adversarului e
obiect de negocieri. „Boxez cu oricine. Poate fi Pavlick, Hopkins,
Miranda sau Stieglitz”, spune stângaciul, care e neînvins la
profesioniști. Înainte de a decola, Lucian a intrat în posesia
premiului acordat de ProSport. „Este primul trofeu de acest fel pe
care-l primesc în România. Le mulțumesc cititorilor ProSport, mă
voi strădui să nu-i dezamăgesc nici de acum înainte. Am câștigat
trofeul pentru că, probabil, boxul e un sport care produce emoții.
Înseamnă durere, suferință, pasiune, iar fanii au fost cu mine în
ring. I-am simțit”, spune Bute.

Ieri, campionul mondial IBF a mai primit un trofeu: un ceas de lux,
în valoare de 5.000 de euro. Cristian Ioniță, patronul magazinelor
Micrigold, i-a oferit bijuteria pentru ca Lucian să dea ora exactă
în box. „Mi-ar plăcea ca măcar cinci-șase ani să rămân la acest
nivel”, a punctat Bute, care are promis un ceas de lux pentru orice
centură câștigată.

Pe 28 februarie, Bute împlinește 30 de ani. „Nu îi simt, au trecut
cam repede. Mă gândesc că au trecut deja șapte ani de când am
plecat în Canada…”


Lucian Bute
despre:

2009

„A fost un an bun. Mi-am apărat centura de două ori și am
reglat conturile cu Andrade. Rămăsese un sâmbure de îndoială după
primul meci.”

Lecția
lui 2009

„1. M-am maturizat. 2. Cantonamentul din Florida m-a ajutat
enorm. La Montreal sună telefonul, mereu e ceva de
făcut”

2010

„Anul acesta am șansa să fac trei meciuri. Vreau să fiu
sănătos, să pot intra în sală. Pe vremea lui Muhammad Ali se spune
că erau patru-cinci boxeri care-l băteau la orice oră, dar nu
ajungeau să boxeze cu el. Eu nu mă feresc de nimeni


Ce nu-i place

„Detest ipocrizia, lumea care vorbește de rău, bârfa. Toți
mai au ceva de reproșat, chiar și eu, dar spun în
față”

Ce îl
relaxează

„Shoppingul. Ador să fac cumpărături. Când sunt un pic
supărat, colind magazinele de îmbrăcăminte. Mai merg la film,
citesc o carte…

Cine i-a
influențat cariera

„Antrenorii Felix Păun, Octavian Tabără și Francisc Vaștag.
Un mare merit a avut însă și Rudel Obreja, care m-a îndrumat spre
profesioniști. Când eram în România, îmi spunea mereu că locul meu
este la profesioniști, acolo pot să mă exprim mai bine. A avut
dreptate”


Adună
copiii săraci de pe stradă
Bute este
președintele unei fundații la Montreal, care se ocupă de ajutorarea
copiilor săraci. „Luăm copii de pe stradă, din orfelinate și îi
aducem timp de o săptămână într-un cadru organizat. Le dăm trei
mese pe zi, îi cazăm la hotel, îi aducem în sala de antrenament.
Vrem să le arătăm că prin sport își pot face un rost în viață.
Banii se strâng de la licitații sau din donații. Nu fac acest lucru
așteptând ca Dumnezeu să-mi întoarcă binele”.


VEZI AICI
Superlativele anului 2009, în viziunea cititorilor
ProSport

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×